RCS&RDS a anunţat că nu va mai difuza Antena 1, Antena 3 pe platforma de satelit Digi.

RCS&RDS a precizat anunţul printr-un comunicat difuzat pe Digi 24,
televiziunea de ştiri a RCS-RDS: "RCS&RDS nu mai difuzează pe
satelit posturile Antena 1 şi Antena 3. RCS&RDS nu poate accepta să
plătească peste şapte milioane de euro pe an, sumă solicitată de Antena
Group pentru difuzarea prin satelit a canalelor Antena 1 şi Antena 3".




RCS&RDS anunţă că cele două posturi au fost declarate în mod repetat
ca fiind libere la retransmisie, potrivit principiului "must-carry" din
legislaţia audiovizualului, chiar de către reprezentanţii Antena Group.

De asemenea, compania RCS&RDS spune că a fost obligată să întrerupă
difuzarea acestor canale, întrucât Antena Group i-a retras acordurile de
difuzare.

"Antena Group nu a acceptat prelungirea datei limite a somaţiei,
ameninţând cu recurgerea la acţiuni legale, inclusiv plângeri penale. În
aceste împrejurări, RCS&RDS consideră că responsabilitatea pentru
privarea abonaţilor săi de posibilitatea vizionării acestor canale
revine exclusiv Antena Group", mai spune RCS&RDS.

Abonaţii serviciilor de televiziune prin cablu nu sunt şi nu vor fi
afectaţi de această situaţie, programele Antena Group fiind difuzate în
continuare în toate pachetele de televiziune prin cablu. Sursa:
realitatea.net.